Mariana Demeter
Sunt Mariana Demeter - psihoterapeut, supervizor în psihologie clinică, fondatoare a Clinicii Alegria și călăuză în procesele interioare de reîntoarcere către sine.
Lucrez de 19 ani cu suflete aflate în căutare – uneori de sens, alteori de liniște, uneori de iubire sau de curaj. Mă însoțesc în acest drum de vindecare și reconectare cu abordări precum Schema Therapy, psihoterapia cognitiv-comportamentală, terapia de cuplu și familie, dar și cu practici de Mindfulness MBSR și Theta Healing, care deschid porți către trăire conștientă și integrare profundă.
Dar dincolo de metode, cred cu toată inima în puterea prezenței umane. Într-o privire blândă. Într-o pauză în care respiri. Într-un spațiu sigur, în care nu mai trebuie să te explici, ci doar să fii.
InnerRetreats s-a născut din această credință: că avem nevoie de locuri în care să ne întoarcem acasă, la corp, la inimă, la adevărul nostru interior. Retreaturile pe care le creez sunt împletite cu grijă, ca niște cămăși de suflet: sesiuni de terapie de grup, practică de mindfulness, tăceri cu sens, conexiuni reale și timp pentru a te auzi din nou.
Te invit să vii alături de mine, nu ca pacient, nu ca elev,ci ca om, întreg, cu tot ce ești. Să-ți lași grijile la poartă, să-ți întinzi rădăcinile în tihnă și să îți acorzi darul reînceperii.
„Sunt locuri în care sufletul nu se vindecă prin cuvinte, ci prin tăcerea caldă a unei prezențe. Acolo te aștept.” M.D.